Despre noi | Echipa | Contact | Blog
Cetatea Fagaras

Cetatea Fagaras

Din: Castele Cetati si Palate, Judetul Brasov, Transilvania

Cunoscuta drept principala atractie din Tara Fagarasului, Cetatea Fagaras nu poate fi ratata de turisti sub nici o forma. Construita intre secolele XIV-XVIII, menirea initiala a cetatii a fost aceea de a fi o puternica fortareata, fortareata transformata ulterior intr-o inchisoare de temut. Tratamentele de care aveau parte detinutii inchisi aici erau printre cele mai violente, o violenta dusa la extrem. Chiar si astazi daca vizitati cetatea, pe peretii celulelor puteti observa mesajele zgariate de acestia pe pereti.

Istoricul Cetatii Fagaras

Legenda spune ca cetatea este locul din care Negru Voda a plecat sa intemeieze Valahia, tara la sud de Carpatii Meridionali.

Cetatea Fagarasului se lauda ca fiind unul dintre cele mai bine intretinute monumente din Romania si chiar din Europa. Constructia complexului feudal a inceput in secolul XI ; a fost initial construita din lemn si de jur imprejurul acesteia se afla un imens sant sapat in pamant. Singura dovada a vestigiilor cetatii, punct militar din zona Fagarasului, este mistuita in mijlocul secolului al XIII-lea, in urma unui incendiu de proportii, dupa cum arata sapaturi arheologice. In secolul XV cetatea este atestata ca fiind un punct de aparare militar.

In anii 1528-1541, Stefan Mailat, stapanul feudului Fagaras , dupa care voievod al Transilvaniei, a transformat cetatea militara in castel feudal fortificat, castel imposibil de atacat. In acelasi timp, acesta construieste o anexa si transforma turnul estic in turn al portii, parte din cetatea exterioara. In partea dreapta a portii, pe zidul estic se gasesc steme ale nobililor –  veritabile sculpturi in piatra – stemele apartin lui Stefan Mailat si doamnei sale.

Ultima parte a secolului XVI si prima parte  a secolului XVII, constituie perioada in care fortareata Fagarasului ajunge la dimensiunile si caracteristicile din prezent. Gabriel Bethlen a pus amprenta asupra cetatii cu ajutorul arhitectilor italieni care au lasat motivele specifice perioadei Renasterii in: motive florale, blazoane, stucaturi, loggii deschise cu arcuri; in acelasi timp, in colturile cetatii se inalta patru bastioane, dintre care trei au “urechi” si unul ia forma unei “pene” – rezulta astfel o cazemata in stil italian.

Un alt domn in timpul caruia cetatea a luat amploare este Gheorghe Rackoczi I. Acum zidurile exterioare au fost dublate in interior, pe latura de nord si de sud. Spatiile create intre noile si vechile ziduri au fost umplute cu pamant, fapt care intareste cetatea si ii da acesteia spre exterior o grosime de 8 m. Tot acum se construieste cladirea de garda din partea de est, iar santul care apara cetatea devine un lac deoarece acesta este largit si umplut cu apa din Olt. Forta si rezistenta in timp a cetatii reiese inca din anul 1541 cand cetatea a fost atacata de 50.000 soldati si cu toate astea ea ramane in picioare, acestia netrecand de zidurile ei.

Acum, Cetatea Fagarasului – centru politic si administrativ al Fagarasului – devine impunator ansamblu medieval. Cetatea urmeaza sa sufere modificari si imbunatatiri in secolul al XVII-lea si duce la transformarea sa intr-o fastuoasa, impunatoare si primitoare resedinta demna de un principe.

Nefericirea face ca din secolul  XVIII aceasta sa intre sub stapanirea Austriei si devine astfel adapost al garnizoanelor, si aceasta este adaptata strict din punct de vedere militar si isi pierde din eleganta si caracterul princiar obtinut in timp.

Intre anii 1948 si 1960 Cetatea Fagarasului este transformata in inchisoare pentru detinutii politici; regimul comunist face ca Fagarasul sa fie inscris in sirul inchisorilor gulagului romanesc.

Cetatea Fagarasului este impartita in 5 nivele, bine delimitate, astfel:

Nivelul I:

1. Turnul Temnita: Casa Mare, Casa, Bucataria capitanului, Casa otetorilor si temnitele, 3 la numar: Temnita de gradul 1, Temnita de gradul 2, Temnita de gradul 3

2.  Turnul Thomori: Casa pivnicerului, Pivnita, Pivnita lunga,

3. Turnul Rosu: Pivnita capitanilor, Pivnita, Casa otetului,

4. Turnul Negru: Depozit, Casa valetilor, Bucatarie, Casa provizorului, Casa vamesului

Intre Turnul Negru si Turnul Temnita exista un al turn:

5. Turnul Pestrit care avea la interior Casa Economului.

La interiorul nivelului 1 se afla Fantana si Spanzuratoarea.

Nivelul II:

1. Casa turnului: Casa de jos,  Bucataria capitanului, Casa vicecapitanului, Casa vicecapitanesei, Casa capitanului, Vestibul

2. Casa fetelor: Casele lui Mailat, Sufrageria capitanului, Casa prefectilor, Casa slanilor, Casa popilor, Vestibul

3. Sala bathori: Vestibul, Sala dietei capela,

4. Depozit de sus: Sala bathori, Sala de mese a doamnei, Casa cameristelor, Casa

Intre Depozitul de sus si Casa turnului se afla Casa Principesei

Nivelul III:

1. Casa de sus din turnul temnita: Vestibulul si Sala Noua

2. Casa de sus din Turnul Thomori: Vestibul, Casa drabantilor, Sala mare Bathori, Sala de mese

3. Dormitorul principelui: Casa de audiente si Casa din turn

4. Casa doamnei: Casa mare, Sala lunga de mese si Casele de dupa sala lunga

Intre Casa doamnei si Casa de sus din turnul temnita se afla Casa din turn

Ultimele  3 nivele sunt folosite pe post de casa de vara.

Printre comorile ascunse ale Cetatii Fagaras se numarara: Fecioara de fier - un veritabil instrument de tortura in bratele caruia isi gaseau sfarsitul condamnatii la moarte sub pretextul unei ultime rugaciuni inainte de a-si gasi sfarsitul; Sicriele din Sala Dietei – au fost descoperite impreuna cu resturile umane ale unor barbati in timpul unor lucrari de restaurare si se banuieste ca ar fi ale unor preoti sau ale tradatorilor ingropati in perete pentru ca nimeni niciodata sa nu gaseasca locul in care au sfarsit; Iesirea Secreta din cetate – pe partea de sud a cetatii, la nivelul apei exista urmele unei incaperi care da la lac. Pe lac era o barca care folosea drept cale se iesire din cetata in timpul razboaielor; Tunelul Secret – legendele sustin ca din fantana aflata la nivelul 1 al cetatii pleaca un tunel secret  pe sub albia raului Olt, tunel ce duce catre Dealul Galatului sau catre centrul vechi al targului Fagaras; Temnitele – urmele temnitelor medievale se pot vedea si astazi de catre vizitatori, asezate langa sala de tortura fapt care le face neinchipuit de inspaimantatoare.

Bine de stiut daca vrei sa vizitezi Cetatea Fagaras

Cetatea Fagarasului este asezata in Tara Oltului, o fasie de pamant intre albia raului Olt si Carpatii Meridionali, mai exact in Tara Fagarasului. Castelul Cetatii Fagarasului gazduieste Muzeul Tarii Fagarasului, o crama si biblioteca. Turistii care viziteaza cetatea au ocazia sa ajunga acolo in toiul unei nunti deoarece cetatea are dreptul de a gazdui cununii civile.

Adresa: Piata Mihai Viteazul nr. 1, localitatea Fagaras, Brasov, Transilvania

Telefon: 0268 211 862

«
»


Posibilitati de cazare in zona



2 Comentarii to “Cetatea Fagaras”

  1. NOname says:

    Da, intradevar cetatea Fagaras este minunata si chiar va recomand sa o vizitati.

  2. moldovean octavian says:

    o prezentare buna la care trebuie neaparat adaugata perioada in care a fost stapinita si locuita de MIHAI VITEAZUL,respectiv DOAMNA STANCA…

Scrie un comentariu

Hai-Hui prin Romania

Lacul Albastru, foto: Ioana Bancos
Cascada Ciucas
Lacul Sfanta Ana
Statiunea Straja, foto: Laszlo Zoltan
Sfinxul din Bucegi
Lacul Bucura

Ultimele locuri adaugate

Reduceri Turism

Hai sa promovam Romania impreuna, PROPUNE UN LOC deosebit!