Din: Bucuresti, Drumuri, Chei si Defilee, Muntenia
Calea Victoriei este cea mai lunga artera din perioada Bucurestiului Interbelic, artera care si astazi, la fel ca si odinioara impresioneaza prin cladirile insirate si de o parte si de alta. Povestea ei incepe la Piata Victoriei si se termina 3 km mai tarziu la intersectia cu Splaiul Unirii. Numele de Calea Victoriei vine din perioada Razboiului de Independenta a Romaniei, razboi care s-a derulat intre anii 1877 si 1878, atunci cand Romania a scapat de sub jugul otoman.
Calea Victoriei – Istoric
Inainte de perioada domniei lui Constantin Brancoveanu, Calea Victoriei nu facea parte din Harta Bucurestiului; initial numele acesteia era Drumul Brasovului si tinea de la Cercul Militar pana la Piata Victoriei. Portiunea dintre Splaiul Unirii si Cercul Militar era cunoscuta ca Ulita Mare spre Sarindar, Sarindar fiind biserica ce a fost construita in locul fantanii din fata Cercului Militar.
Calea Victoriei a fost deschisa pentru prima data in anul 1692 de Constantin Bracoveanu; atunci se numea Podul Mogosoaiei si unea pentru prima data Drumul Brasovului cu Ulita mare spre Sarindar. Drumul era pavat cu trunchiuri de copaci si a luat numele de “pod” deoarece toate drumurile pavate in acest mod erau numite poduri in acele vremuri. Scopul acestui nou drum a fost obtinerea unei cai de acces intre Mogosoaia (locul unde se afla mosia voievodului) si palatul domnesc care era la Curtea Veche.
Podul Mogosoaiei a cunoscut o reala dezvoltare; au luat fiinta case, biserici, mici pravalii, magazine de lux, restaurante, cafenele si institutii de stat, model continuat si astazi. Desi initial iluminatul se facea cu somoioage imbibate in pacura sau rasina, in vremea domniei lui Grigore Ghica strada a fost modernizata: a fost pavata cu piatra si a aparut iluminatul cu ajutorul instalatiilor electrice in fata Palatului Regal. Strada capata o importanta deosebita in secolul al XIX-lea cand se transforma in strada domneasca. Numele strazii a fost schimbat definitiv in Calea Victoriei odata cu castigarea Razboiului de Independenta; momentul a fost marcat la 8 octombrie 1878 de intoarcerea armatei in Bucuresti.
Desi de la un capat la altul strada respira istorie si este impanzita cu locuri foarte frumoase ce merita vizitate, cea mai interesanta parte se desfasoara intre Strada Lipscani si Piata Revolutiei.
Urcand de la intersectia cu Spalaiul Unirii spre Piata Victoriei, prima data ne atrage atentia Muzeul National de Istorie a Romaniei (Calea Victoriei nr. 12); muzeul are un aspect imperial iar in interiorul lui se gasesc o serie de comori care merita vizitate: “Closca cu puii de aur“, 22 de piese de aur incrustate cu pietre pretioase, vase vechi, dar si 4 agrafe (fibule) care seamana cu o gaina cu 3 pui in grija. Nu departe gasim CEC-ul, Casa de Economii si Consemnatiuni (Calea Victoriei nr. 13), cladire care dateaza inca din anul 1871; aici isi are sediul cea mai importanta banca de economii din tara. Cladirea CEC-ului a fost ridicata de arhitectul Paul Gottereau.
Pasajul Villacroisse-Macca se afla la intersectia dintre Calea Victoriei si Strada Lipscani; in trecut, aici a fost sediul primei burse de valori din Bucuresti. Desi initial scopul a fost de a face loc galeriilor micilor comercianti, astazi pasajul este plin de cafenele si restaurante. La numarul 28, intersectie cu Bulevardul Elisabeta, este Biserica Doamnei, o biserica sub forma dreptunghiulara ce a fost initial sortita sa fie casa boiereasca; biserica este ctitorita in anul 1683 de Maria Doamna, a doua sotie a lui Serban Cantacuzino.
Dupa ce treci de Biserica Doamnei, pe partea stanga sta falnic Cercul Militar, cladire construita in anul 1912 in stil neoclasic francez de 3 arhitecti: Dimitrie Maimarolu, Victor Stefanescu si Ernest Doneaud; in fata lui se afla fantana Sarindar. Fantana a fost construita in secolul al XX-lea in amintirea bisericii care purta acelasi nume. Putin mai sus de Cercul Militar se afla Casa Capsa unul dintre cele mai frumoase locuri ale Bucurestiului. In trecut, cand era vorba de hoteluri in Bucuresti, Casa Capsa era preferatul capetelor incoronate din Europa. Tot aici se reuneau artisti si intelectuali. Desi o perioada a fost inchis, Casa Capsa a fost redeschis in anul 2003.
La numarul 37 avem Palatul Telefoanelor; astazi aici este sediul Romtelecom. Liniile inalte ale construtiei si ornamentele art deco din varf sunt greu de apreciat de la baza cladirii, ele fiind mai vizibile de la departare. In Piata Revolutiei troneaza vechiul palat de iarna al Regelui Carol, astazi Muzeul National de Arta al Romaniei. Muzeul adaposteste sculpturi ale lui Brancusi si piese bisericesti medievale.
Ateneul din Bucuresti (Strada Franklin, nr 1), o cladire realizata de Albert Galleron; ateneul impresioneaza prin cupola destinata concertelor si prin interiorul cu adevarat deosebit. Biserica Kretzulescu, o biserica eleganta construita din caramida rosie in secolul XVIII este un alt obiectiv turistic care merita vizitat la o plimbare pe Calea Victoriei.
Desi situata dupa Piata Revolutiei, Casa Vernescu este un simbol al vremurilor trecute; aceasta a fost construita in anul 1820 de familia Lens; 66 de ani mai tarziu devine proprietatea lui Gheorghe Vernescu. Muzeul National “George Enescu” sau Palatul Cantacuzino reprezinta o cladire construita dupa planurile arhitectului Berindei; aceasta are toate caracteristicile stilurilor rococo, neoclasic francez si art-nouveau. Fata cladirii nu are cum sa treaca neobservata, deoarece este strajuita de doi lei sculptati.
